vineri, 17 februarie 2012

Plic din piele

Prima mea încercare de a-mi realiza singură o poşetă (că tot îmi plac mult şi cum am o grămadă de piele abandonată într-o cutie...). E departe de a fi perfectă, dar pentru început mă declar mulţumită.














joi, 9 februarie 2012

Pieptene din mătase, cristale şi mărgeluţe de sticlă cehia

Da, nu prea e o vreme pentru aşa ceva, ştiu. Numai că azi încercând să fac puţină ordine în cutia de mărgeluţe am rupt un "dinte" de la un pieptene. Ce era să mai fac cu el? Îmi părea rău să-l arunc, m-a costat ceva, aşa că m-am gândit să-mi fac mie un pieptene că e greu de crezut că ar mai purta careva un pieptene compromis, ca să zic aşa. Buuuun, am zis, să încerc cât de cât să-l fac simplu dar frumuşel. Mai aveam câteva fire rupte dintr-un ghem de mătase, de pe vremea când mă pasiona croşetatul.
Am răsucit de câteva ori firul de mătase pe pieptene, pe urmă mi-am luat pistolul de lipit şi am început să adaug fiecare mărgeluţă în parte cu multă grijă şi răbdare. Şi gata "pieptenelul " meu!
Mi-a plăcut atât de mult ce a ieşit că mă gândesc să-mi mai fac :)
















vineri, 13 ianuarie 2012

De unde cumpărăm materiale pentru confecţionarea de bijuterii?

Am observat că sunt persoane care ajung pe acest blog cautând astfel de informaţii. Şi m-am gândit că poate e timpul să fac şi genul ăsta de postări, unde să dau diferite detalii, poate unora le vor folosi. Aşa că de acum încolo veţi găsi o nouă categorie pe acest blog, aceea de informaţii/ idei utile.
Ok, pentru pietre semipreţioase eu cel mai adesea prefer să cumpăr de pe breslo.Acolo sunt câţiva furnizori care au marfă, zic eu, mai deosebită. Şi dintre ei aş aminti pe Adalee , cosulcumargele , care au şi accesorii multe şi preţuri rezonabile. Nu în ultimul rând, aş vrea să o menţionez şi pe Tatiana, fata cu magazinul IzvorulDePerle  , care are materiale şi pietre semipreţioase de calitate foarte buna. Sigur că mai există şi alţii, eu însă le prefer mai mult datorită faptului că sunt fete foarte cumsecade şi nu am avut niciodata probleme cu vreo comandă de la ele.
Pentru materiale şi accesorii de tot felul recomand simoshop .
































joi, 29 decembrie 2011

Apus de soare

Am tot sperat ca va ninge si in iarna asta, mai ales acum de sarbatori dar se pare ca nu se va intampla. Mi-am amintit cu drag de anii trecuti, anii copilariei, cand mergeam la bunici si zapada ajungea pana la streasina casei si noi, cei mici stateam inauntru la caldura, cu picioarele rezemate de soba. Si-n toata casa mirosea a cozonac, a portocale...ai nostri se ocupau de taierea porcului, pregatirea tobei, sarmalutele etc. Si stateam ore-n sir asa la caldura sobei, fara griji. Frumoase amintiri. Ma surprind adesea tanjind dupa astfel de momente.
Si pentru ca nu am avut ce poze sa fac am scotocit internetul dupa ceva care sa semene cu lumea de basm a copilariei mele. Si am gasit asta :


 
Asa ca am luat sarma si cutia cu pietricele si am inceput sa ma joc. Am ales jadul, in doua nuante complet diferite :)


miercuri, 7 decembrie 2011

Bombonica

Zilele acestea mi-am amintit de vremea copilariei, de momentele cand ieseam de la scoala si-mi cumparam o acadea si abia asteptam sa ajung acasa sa o savurez. Stiti voi, acadelele alea mari, rotunde pe bat?
Ceva de genul asta:


















 Sursa foto

Asa ca tot gandindu-ma la asta in timp ce ma jucam cu sarma mi-a picat in mana un nasture roz si o floricica sculptata in coral roz. Si a iesit asta:


Trebuie sa ajung neaparat sa-mi iau una :) Ce poate fi mai placut pe vremea asta rece si cu zile mohorate decat sa stai la caldurica si sa te bucuri de ceva ce iti aduce aminte de copilarie, de ceva dulce si roz? Stiu, nu toata lumea iubeste rozul. Dar uneori merge grozav!

duminică, 4 decembrie 2011

miercuri, 23 noiembrie 2011

Copper pendant

Zilele astea m-am jucat putin cu sarma de cupru (imi place mult tehnica asta weaving) si asa a rezultat acest pandantiv, pe care am montat apoi perle albe de mallorca.

Nu stiu cat de popular este cuprul, insa mi se pare ca uneori pot rezulta si lucruri deosebite din lucrul cu acesta, bijuterii unice, fermecatoare.